In urma cu 15 ani, chinezii au construit la Beijing un spital complet echipat cu toate cele necesare, intr-o saptamana.

Recent, autoritatile locale din orasul Wuhan, China, au inceput constructia unui al doilea spital, dotat cu 1.300 paturi, cu termen de executie de doua saptamani. Neprevazut in niciun fel de program, de plan sau de proiect, spitalul a aparut necesar neprevazut si urgent, in fata unui virus, ivit si el tot neprevazut.

Ce frumos succes eectoral ar fi fost la noi, pentru PSD, daca in loc sa promita in 2016 opt spitale, din care n-a inceput niciunul, ar fi inaltat macar unul singur cu o viteza chinezeasca, nu zic de doua saptamani, dar eventual intr-un an sau doi!

Si ce frumos ar fi fost pentru noua guvernare liberala daca, observand uriasul esec pesedist care ne-a dus acolo unde am ajuns, ar fi inceput macar lucrarile pentru inaltarea unui spital, din cele propuse de PSD!

De cata glorie s-ar fi acoperit Ludovic Orban, daca il vedea lumea la televizor cum pune piatra de temelie la Iasi, Cluj sau la Craiova si cum declara solemn si perfect credibil: “Am hotarat: in septembrie, vom taia panglica de inaugurare!”.

Ar fi avut recent ocazia la Iasi. Chiar daca autostrada este intarziata, poate s-ar fi abtinut iesenii de la huiduieli, daca in aceeasi zi ar fi pus si acolo o piatra de temelie. Eventual, impreuna cu presedintele Iohannis, ca tot era acolo.

Nici vorba de asa ceva: ceea ce in China apare ca realitate, la noi este de domeniul SF.

Noi n-am reusit sa finalizam nici macar studiile sau proiectele pentru cele cateva spitale pevazute in program sa se execute in patru ani, care ani aproape au trecut, dar nici macar nu s-a inceput vreunul. Privim incremeniti cat de bine se confirma non stop genialul stih al lui Vergiliu: “fugit irreparabile tempus!”.

Vorbeam de chinezi, dar nu numai ei se specializeaza in executarea investitiilor “de mare viteza”. Asistam la multe asemenea lucrari fie ca demonstratie de performanta, fie din necesitati urgente. In aceasta din urma categorie se inscrie recent demaratul spital chinezesc din Wuhan, zorit ca urmare a epidemiei coronavirusului. Fireste, initiatorii si realizatorii sunt de felicitat.

La cealalta categorie, a demonstratiilor de performanta, tot chinezii sunt campioni. Au inaltat acum vreo patru ani zgarie-norul de 57 etaje Mini Sky City din orasul Changsha, in 19 zile, inaltand 3 etaje pe zi, in conditiile in care elemente prefabricate fusesera deja realizate in industrie.

O alta demonstratie de performanta a oferit-o firma olandeza Heijmans, dupa ce lansase acum cativa ani procedeul de construire a unor locuinte individuale din lemn, compuse fiecare din living, dormitor, bucatarie, baie si terasa exterioara, totul intr-o singura zi. Presa mentioneaza ca in Amsterdam exista deja cartiere dotate cu astfel de locuinte.

Si la Londra, a fost prezentata o casa asemanatoare, ridicata tot intr-o singura zi, dupa o conceptie cu design modern si destinata populatiei cu resurse financiare mai restranse.

La Mohali, in India, s-a construit in 2012 o cladire de 10 etaje, tot din prefabricate, in numai 48 de ore. Au participat la constructie 24 de ingineri si 200 de tehnicieni, pe langa un numar mare de muncitori.

La Melbourne, in Australia, s-a lansat si a fost experimentat procedeul pentru construirea de locuinte individuale, compuse din living, dormitor, baie, bucatarie, sufragerie, spalatorie si terasa pentru plaja, executabil in 12 saptamani, la pretul informativ de 205.000 USD.

Tot cu titlu de record, a fost executat in orasul Changsha, China, un hotel de 30 de etaje in 15 zile, munca la el fiind non stop. Constructorii atrageau atentia ca o asemenea constructie, executata din elemente prefabricate, este o binecuvantare pentru mediu, de cele mai multe ori grav poluat prin procedeele de constructii clasice si consacrate.

Exemple exista multe in lume, ele reprezinta realitati, nu SF, dar asemenea cazuri sunt de obicei demonstratii de performanta, nu urgente impuse de necesitati sociale sau economice deosebite. Pentru urgente, ne-a dat exemple China aplicand tehnici noi la cele doua spitale, din care al doilea impus dupa aparitia coronavirusului.

Performantele noastre balcanice

Aproape as zice ca in acest dmeniu, al duratei lucrarilor de investitii, tara noastra n-a performat. Dar ar fi o greseala. Nu s-au inaltat monumente de arhitectura in cateva saptamani, dar spatiul virtual este plin cu ofertele unor proiectanti si ale unor constructori, gata sa-ti dea la cheie o locuinta de tip “casa la curte”, in doua-trei luni.

In zonele inverzite, mai ales din nordul capitalei, rasar ca ciupercile atat vilisoare de toata frumusetea, cat si blocuri – aproape zgarie nori – care parca as zice ca polueaza peisajul pariarhal al orasului. N-as evita sa amintesc si de viteza cu care s-a inaltat adevaratul zgarie-nori, plantat in coasta cateralei catolice Sf Iosif, in disonanta cu tot ce este simt estetic si generatorul unui conflict juridic intre reprezentantii Catedralei si Primarie, care nu-i face deloc cinste acesteia din urma.

Pot sa dau si alte exemple, destule, toate insa au un numitor comun: sunt investitii private. Cand este vorba de stat, viteza de executie se schimba radical. Am vorbit la inceput de cele opt spitale regionale neincepute, mai exista si unul Metropolitan, pe care pretinde domana Firea ca n-a inceput sa-l inceapa numai din cuaza premierilor Grideanu, Tudose, Dancila si Orban. Hai, ca prea e cu barba!

Sa-mi fie ierat, dar in cazul investitiilor private, numitorul lor comun este interesul, iar in cazul celor de stat, numitorul comun este nepasarea. Fara indoiala, si birocratia este o cauza, dar ma intreb in ce masura este o cauza reala sau este vorba de intarzierile cauzate de comisioanele asteptate de cei care dispun de banii statului si care nu concep sa umble la borcanul cu miere fara sa se linga pe degete?

La investitiile private, mai rar comisioane, sau poate deloc. Stiu, veti zice ca si spitalul din China este investitie de stat. Este, dar in China altele sunt pedepsele grele pentru coruptie, iar cine intra la zdup nu iese de acolo pana nu-si plateste datoria pana la capat.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *