Monica Anisie a început o serie de vizite neanunţate în unităţile de învăţământ preuniversitar, fiind vizitate două grădiniţe şi o şcoală din judeţul Ialomiţa: Grădiniţa din satul Frumuşica, Şcoala Generală din comuna Axintele şi Grădiniţa din comuna Sălcioara, a scris news.ro.

”Aceste vizite au scopul de a identifica problemele reale cu care se confruntă elevii şi profesorii, dar şi de a vedea care este stadiul lucrărilor din aceste unităţi de invăţământ pentru renovarea/amenajarea toaletelor. Toate cele trei unităţi de învăţământ au fost incluse în diferite programe de reabilitare, însă primarii nu au reuşit să modernizeze clădirile respective şi să asigure condiţii decente pentru elevi şi profesori”, a transmis MInisterul Educaţiei.

Ministrul a constat că toaletele sunt amenajate în curtea unităţilor de învăţământ, iar elevii sunt nevoiţi să meargă prin frig, noroi şi nesupravegheaţi până acolo, potrivit sursei citate.

De asemenea, la cele două grădiniţe verificate, nu există pază la intrare, în condiţiile în care autorităţile publice locale sunt responsabile să asigure siguranţa în unităţile de învăţământ pe care le administrează.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *