Partidele se pregatesc deja de bataliile politice din 2020, astfel ca weekendul ce a trecut a fost marcat de numroase anunturi legate de candidaturi pentru alegerile locale. Gabriela Firea a anuntat oficial ca va cere un al doilea mandat, dupa ce “trei ani de zile am muncit de dimineata pana noaptea”, “cu motoarele turate la maximum”, pentru “modernizarea Bucurestiului, ceea ce se vede si se simte”.

Conducerile PLUS si USR s-au reunit luni in sedinta Birourilor Nationale pentru a discuta calendarul pentru alegerile locale si strategia. Ionut Mosteanu si Vlad Voiculescu au iesit apoi in conferinta de presa pentru a anunta deciziile.

Cei doi au specificat ca, inainte de toate, Alianta a decis sa aiba candidat unic peste tot in tara. In ce priveste Capitala, urmeaza sa fie decis candidatul. Amintim ca PLUS il doreste in cursa pe Vald Voiculescu iar USR Bucuresti a decis in weekend sa-l sustina pe Nicusor Dan, presedintele fondator al Uniunii, chiar daca la acest moment el nu mai este in partid.

“Un lucru care poate nu era clar, acum sper ca e: Alianta va avea candidati comuni peste tot in tara. Intr-o saptamana-doua vom avea un calendar exact si un proces pentru desemnarea candidatilor comuni. Tara asta a fost tinuta prizoniera de politicieni din vechea garda prin alesi locali, prin santaj la adresa celor mai vulnerabili dintre romani, oameni care sunt scosi cu arcanul contra catorva lei sau un santaj legat de un ajutor social sau altul, conditionat fie de participare la miting, fie de vot”, a Vlad Voiculescu, in conferinta de presa.

El si-a aratat speranta, in ce priveste Bucurestiul, ca nu doar USR si PLUS vor avea candidat unic, dar ca si alte partide de dreapta vor fi de acord sa organizeze o competitie preelectorala astfel incat sa fie decis candidatul pe care toti sa il sustina si care sa mobilizeze electoratul sa iasa la vot si sa o invinga pe Gabriela Firea, candidatul PSD.

“Avem un proces de desemnare a candidatului aliantei USR-PLUS si vom avea, speram pentru binele tuturor si mai ales pentru binele bucurestenilor, si speram sa se intample macar in fiecare localitate mare din Romania, sa avem un candidat comun al Opozitiei. Opozitia la PSD, in general asa s-a pus problema in aceasta tara.

Nu cred ca trebuie sa ignoram sau sa minimizam puterea acestui partid care a tinut in mizerie si in intuneric tara asta atatia ani. Batalia pentru locale va fi de cu totul alta maniera, interesele baronilor locali sunt direct afectate, e clar ca avem nevoie de unitate si mai ales la Bucuresti de un candidat comun”, a mai spus fostul ministru al Sanatatii.

Intrebat daca Alianta USR-PLUS este dispusa sa sustina un candidat al PNL, daca liberalii vor dori sa se impuna, Voiculescu a raspuns: “suntem deschisi la competitie”.

Guvernul Orban, somat sa nu se lase santajat

Reprezentantii Aliantei au reluat si apelul catre Guvernul PNL de a lua masurile necesare pentru revenirea la alegeri in doua tururi.

“Sunt cele mai importante (alegeri, n.red.) si ii cerem premierului Ludovic Orban sa nu se lase intimidat de amenintarile PSD si UDMR cu motiune de cenzura. Avem un protocol semnat la investirea acestui Guvern pentru a reveni la alegerea primarilor in 2 tururi.

Sa deschidem democratia la nivel local, o mana de politicieni si-au dat mana acum cativa ani pentru a-si imparti tara in mici feude si acum avem primari alesi cu 8-9%, departe de a fi reprezentantiv pentru cetateni. (…)

USR si PLUS sunt doua partide tinere, noi. Noi mergem pe o cale nebatatorita”, a spus Ionut Mosteanu, care a insistat ca Alianta nu va folosi metodele folosite in “politica veche”, “unde se faceau intelegeri la o masa, intre doi mari sefi si restul executau”.

Apelul catre premierul Orban a fost reluat si de Vlad Voiculescu: “Orban sa nu se lase santajat, e esential ca cetatenii Romaniei sa-si poata alege primarii in 2 tururi. La Bucuresti, dintr-un 1.800.000, primarul a fost ales din mai putin de 300.000 de voturi”.

Ramane de vazut ce vor face si celalalte partide de dreapta. Amintim ca PMP a anuntat ca merge pentru Primaria Capitalei tot cu Theodor Paleologu, cel care le-a fost candidat si la Cotroceni.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *