Un cântec al femeilor din Chile despre cum ajung femeile să fie învinovățite pentru că au ajuns în situația de victimă a agresiunilor sexuale a devenit un imn viral pentru feministetele din lume.

Melodia „Un violador en tu camino / Un violator în drumul tău” a fost cântată pentru prima oară la sfârșitul lunii noiembrie în Chile, dar acum este adoptată de feministe din Mexic, Columbia, Franța, Spania și Marea Britanie.

A fost scrisă de Lastesis, un grup de teatru feminist din Valparaíso.

„Nu a fost realizat cu intenția de a fi o melodie de protest – femeile de la marșuri au transformat-o în mult mai mult de atât”, a spus Paula Cometa, din partea grupului.

Melodia a fost intens distribuită inclusiv pe rețelele de socializare. Astfel a început se se audă în toată lumea, ajungând chiar și în România, fiind larga distribuită, sub diverse forme, pe Facebook sau Twitter.

Videoclipuri cu femei legate la ochi interpretând melodia – și realizând anumite mișcări de dans – au devenit virale pe rețelele de socializare din toată lumea, relatează The Guardian.

[embedded content]

La flashmob-ul organizat în Santiago de Chile, chiar în urmă cu trei zile, au participat 10 mii de femei, mame, bunici, fiice.

[embedded content]

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *