Conform proiectului de lege, acestea ar urma să se impoziteze cu 30%, iar tot ce depășește 10.000 de lei se vor impozita cu 50%. De asemenea, un proiect de lege PNL prevede eliminarea pensiilor speciale, cu două excepții, care ar urma să fie discutat în zilele următoare în Parlament.

Alina Gorghiu (PNL) a vorbit, la un post național de televiziune, despre proiectul PNL: ”Unii primesc pensia pe principiul contributivității, ei sunt marea masă a pensionarilor, pe când, la o mică parte dintre pensionari se ia în considerare diverse sisteme de calcul pentru aceste pensii speciale.

Noi credem că orice om din România trebuie să contribuie și să primească pensia după aceleași reguli. Proiectul PNL prevede abrogarea pensiilor speciale. Cei care nu respectă principiul contributivității distorsionează sistemul de pensii, iar resursele bugetare sunt limitate. Proiectul nostru are două categorii de pensionari cu pensii speciale exceptate. Vorbim despre pensiile militare de stat și de pensiile magistraților”, a spus Alina Gorghiu.

Proiectul va fi dezbătut, miercuri, în Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *