“Este obligatoriu ca această lege aberantă a recursului compensatoriu să fie oprită definitiv, pentru că ea produce victime zilnic!”, spune Turcan.

“Solicit tuturor deputaţilor să voteze mâine, în plen, proiectul PNL de abrogare a recursului compensatoriu. Este obligatoriu ca această lege aberantă a recursului compensatoriu să fie oprită definitiv, pentru că ea produce victime zilnic!”, afirmă Raluca Turcan, marţi, într-o postare pe Facebook.

Ea menţionează că proiectul PNL a fost depus în Parlament încă din februarie 2019.

“Dacă se adopta de atunci, în jur de 10.000 de infractori ar fi fost şi acum în puşcării. Dintre cei eliberaţi de când legea este în vigoare, peste 500 au recidivat cu fapte violente”, spune Turcan

Proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu a fost adoptat în comisie cu unanimitate de voturi, urmând să intre în dezbaterea plenului.

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat, marţi, după ce proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu a trecut de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, că lucrurile se îndreaptă către o lege adoptată de Parlament, nu către o OUG, şi a anunţat că va informa CEDO că o atfel de măsură a fost necesară din cauza stării de nesiguranţă.

“După cum vedeţi, se îndreaptă lucrurile către o lege. O să merg în primul rând să informez CEDO de ce s-a ajuns la acestă lege şi ce avem de gând să fecem în sistemul penitenciar – să creştem numărul de locuri şi mai ales să îmbunătăţim condiţiile. Este nevoie de un management mult mai aplicat privind imbunătăţirea condiţiilor de detenţie”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă a avut discuţii în contradictoriu cu premierul Orban, în condiţiile în care săptămâna trecută el susţinea că abrogarea peste noapte a recursului compensatoriu ar avea efecte mai grave, Predoiu a explicat: “Nu, noi nu am susţinut lucruri diferite. Întotdeauna am spus că vom aplica acest program de guvernare. S-a ajuns la această interpretare poate pentru că am fost reticent pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea recursului”.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *