Cu un veac in urma, straluceau in fruntea Romaniei personalitati de prim rang: generali care au redat tarii tinuturile romanesti, intelepti care au stiut sa le administreze admirabil si diplomati care au obtinut consacrarea la masa verde a drepturilor castigate pe campul de lupta.

Printre cele mai de seama nume era cel al unei femei, regina Maria, sotia regelui Ferdinand, nascuta Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg si Gotha, mare printesa a Marii Britanii si Irlandei, nepoata a reginei Victoria, inrudita cu numeroase familii domnitoare din intreaga Europa.

S-a casatorit la numai 17 ani cu printul – mostenitor pe atunci – Ferdinand al Romaniei si, asa cum declara regina in cartea sa “Povestea vietii mele”, “am simtit ca sunt romanca, poate chiar inainte de a sti sa vorbesc romaneste”.

Pana la 39 de ani, a cunoscut mai mult viata de palat, meleagurile tarii si omenii simpli, pe care ii vizita in colturile cele mai indepartate, imbracata in straie specific romaneasti: ie, fota, pestelca, opinci si eventual suman, in caz de frig.

Se spune ca a avut un rol important in ce priveste intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, alaturi de Antanta (Puterile Aliate). Era la acea data o femeie implinita, la varsta de 41 ani, cu cinci copii. Un al saselea murise la varsta frageda. Regina Maria a inteles rostul razboiului, sacrificiile ce li se cer ostasilor si a socotit ca membrii Casei Regale nu sunt scutiti de obligatiile cele mai severe. S-a imbracat in halat alb, si-a asezat boneta alba cu crucea rosie in frunte, s-a dotat cu o trusa medicala, si s-a pus in slujba armatei, ca sora medicala, in spitalele de campanie.

A luat parte la toate campaniile, suferind in momentele cand soarta i-a fost defavorabila armatei romane si bucurandu-se atunci cand tot soarta o ducea la victorie. A trait zilele grele ale surghiunului, cand Guvernul si Casa Regala au parasit Bucurestiul, lasanadu-l in mainile inamice si instaland la Iasi o capitala provizorie a unei Romanii minuscule.

Pe cat suferise regina mai greu calvarul exilului, pe atat a trait mai intens euforia intoarcerii.

Merita amintite macar partial cateva pasaje din cartea sa autobiogafica “Povestea vietii mele”, in care zugraveste ziua de 1 Decembrie 1918, cand familia regala se intorcea in Capitala, dupa un surghiun de fix doi ani si chiar in ziua cand romanii isi exprimau la Alba Iulia vointa de integrare cu tara:

“Ne-am intors! Cu adevarat ne-am intors acasa, dupa o lipsa de doi ani. Sa indraznesc oare sa rostesc marele cuvant? Ne-am intors triumfatori.

Marturisesc ca ma simteam nemaipomenit de zguduita si imi tremurau degetele pe cand incheiam nasturii tunicii militaresti, care, cu cingatoarea de piele dupa cum scrie la regulament, imi fusese pregatita pentru aceasta imprejurare. Pe cap purtam o caciula de astrahan cenusiu, cu o curelusa sub barbie (…). Acest costum era completat de o lunga manta militareasca cenusie cu guler de blana”.

“Am fost intampinati la gara Mogosoaia de generalul Berthelot si de cativa ofiteri francezi si englezi, si, bineinteles, de generalii nostri in frunte cu Prezan. (…)

Caii ne-au asteptat la gara. Eu trebuia sa incalec pe marele si voinicul Jumbo, o adevarata namila plina de putere.

Carol intrase calare in oras, in fruntea regimentului sau, iar fiicele noastre plecasera inainte intr-o trasura trasa de patru cai. Noi am pornit cei din urma. Regele cu mine, Nicky (fratele lui Carol n.red.) deoparte si generalul Berthelot de cealalta”.

Regina se complace explicand pe larg bucuria de a se fi intors “acasa”, de a revedea Bucurestiul, chiar daca fusese distrus de razboi, defilarea armatei, de a asista la un Te Deum oficiat la mitropolie, de a reveni la palatul Cotroceni.

Entuziasmul este curmat insa dupa Craciun, cand Ion I.C. Bratianu, seful delegatiei romane la Conferinta de Pace de la Paris, a inceput sa intampine greutati in tratative, ca urmare a faptului ca Romania, ca si alte tari mici, nu era acceptata formal la negocierile de pace dintre marile puteri. Intregirea tarii in frontierele ei era periclitata.

Atunci, regina Maria, a socotit ca este momentul sa se implice personal, acolo unde ministrii sunt depasiti.

Cu acordul regelui, ea pleaca la Paris. A mizat pe relatiile ei personale in lumea occidentala, pe legaturile de rudenie cu casele domnitoare si pe rangul ei, mai greu de neglijat decat cel al unui ministru sau ambasador.

La 7 martie 1919 este primita de Georges Clemenceau, prim-ministrul Frantei si presedinte al Conferintei de Pace. La 8 martie, regina este primita la Palatul Elysee de presedintele Raymond Poincare al Frantei, care i-a inmanat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, cea mai buna dovada cu privire la bunavointa Frantei intr-o rezolvare favorabila a problemelor sustinute de regina Maria.

Inarmata cu acest rezultat in Franta, regina pleaca numaidecat la Londra, unde este primita de asemenea binevoitor de regele George al V-lea, un var al ei, prin descendenta de la regina Victoria. La 10 aprilie 1919, regina revine la Paris, unde se intalneste cu presedintele SUA, Woodrow Wilson, personalitate de mare influenta in problemele postbelice.

Memorialistii apreciaza adesea ca turneul occidental al reginei si neasteptatul ei tact diplomatic au produs mai multe efecte favorabile pentru cauza romaneasca in ce priveste frontierele decat munca asidua a multor diplomati.

Imediat dupa intoarcerea in tara, regele Ferdinand, insotit de regina Maria, au facut vizite oficiale in Transilvania, oprindu-se la Brasov, Fagaras, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Tebea, Abrud, Campeni, Turda, Cluj, Bistrita, Careii Mari, Baia Mare, Oradea.

Efectul acestei calatorii a fost cu atat mai deosebit, cu cat regina i-a impresionat pe romanii transilvaneni, purtand, dupa obiceiul ei, costumul popular romanesc, in toate locurile prin care a trecut.

In sfarsit, la 4 iunie 1920, s-a semnat la Versailles Tratatul de la Trianon, prin care este recunoscuta oficial unirea Transilvaniei, a Banatului, Crisanei si Maramuresului cu restul tarii. Documentul consfinteste pentru prima data, in mod oficial, granitele Romaniei Mari.

Poate momentul de culme a gloriei perechii reglale a fost la 15 octombrie 1922, cand a avut loc la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia, ceremonia incoronarii perechii regale, Ferdinand si Maria, simbol al unirii tuturor provinciilor istorice romanesti sub acelasi sceptru regal.

Dupa 1922, incepe sa se lase o ciudata ceata peste linistea reginei. Sotul ei, regele Ferdinand, este bolnav, iar in 1927 se stinge, lasand tronul nepotului Mihai, in varsta de numai 5 ani, dupa ce tatal acestuia, Carol, fusese dezmostenit si exilat.

Regina este nevoita sa asiste pasiva la o regenta neputincioasa, pe fondul careia exilatul Carol se intoarce in 1930, forteaza o lovitura de palat, isi detroneaza propriul fiu – inca minor – si preia el tronul.

Din acel moment, au inceput zile amare pentru regina Maria, cea care contribuise atat de meritoriu la crearea Romaniei Mari. Fara indoiala, Carol isi considera mama la fel de vinovata fata de el ca si regele defunct Ferdinand, cu privire la dezmostenirea sa si la exilul sau.

Si, tot fara indoiala, mama nu accepta gestul lui Carol de a-si fi repudiat sotia legitima – de care divortase – pentru a se alatura unei ibovnice.

Regele Carol al II-lea n-a suportat sa-l judece mama sa, ca pe un adolescent. A indepartat-o numaidecat din palatul Cotroceni, de la Peles, de peste tot. In 1930, regina Maria s-a retras, locuind cand la castelul sau din Balcic (in pezent Bulgaria), cand la castelul Bran.

Dar regina facea parte dintre acei oameni carora nu le prieste inactivitatea.

In primavara 1938, s-a imbolnavit, iar spre vara s-a internat in Germania, la o clinica din Dresda. Era insa prea tarziu, medicii nu mai puteau face nimic si a cerut sa se intoarca in tara. Nu voia sa moara printre straini. S-a sfarsit la doua zile dupa ce sosise la resedinta familiei regale din Sinaia.

Tot ce-i mai ramanea de facut lui Carol pentru mama sa era o inmormantare de proportii – si a facut-o. Au participat multi membri ai familiilor regale din Europa, ai familiilor nobiliare, diplomati de rang inalt, politicieni, ministri.

A fost inmormantata la Curtea de Arges, alaturi de sotul sau Ferdinand, de Carol I si de sotia acestuia, Elisabeta.

Ce a insemnat regina Maria pentru istoria romanilor ne-o spune politicianul si ministrul de altadata Constantin Argetoianu, in memorabila sa lucrare “Pentru cei de maine”:

“Prin modul cum a influentat in 1916 intrarea Romaniei in razboi si din nou in 1918, cand aproape numai datorita ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucuresti, regina s-a asezat ca o ctitorita a Romaniei intregite si ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre nationale“.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *