Cum – si unde – ingropi in siguranta peste 28.000 de metri cubi – echivalentul a vreo sase turnuri Big Ben, conform calculelor jurnalistilor CNN – de deseuri radioactive letale pentru urmatorii 1 milion de ani este intrebarea care ii framanta zilele acestea pe oamenii de stiinta germani.

O astfel de preocupare survine in contextul in care Germania se afla in plin proces de inchidere a centralelor sale nucleare, aducandu-i pe experti in situatia de a gasi, pana in 2031, o solutie permanenta pentru depozitarea a aproape 2.000 de containere cu deseuri radioactive foarte periculoase. Misiune extrem de dificila, in conditiile in care trebuie sa se tina cont de aspecte diverse precum caracteristicile terenului si ale regiunii in care ar urma sa fie ingropate deseurile (fara ape subterane, cu risc seismic scazut), transportarea in siguranta a deseurilor si informarea generatiilor viitoare cu privire la existenta lor.

Insa cea mai dificila parte ar putea fi gasirea unei comunitati dispuse sa aiba un munte de deseuri radioactive ingropat in “spatele casei”.

Autoritatile germane au decis sa inchida toate centralele nucleare ale tarii in urma dezastrului de la Fukushima din 2011. Cele sapte centrale care functioneaza inca in Germania urmeaza sa fie dezafectate pana in 2022.

Cardul de masa Up Dejun este versiunea moderna si simplificata a tichetului de masa. Ai 0 lei costuri la emiterea cardurilor si economisesti pana la 37% fata de o crestere salariala in bani. Afla mai multe AICI!

In prezent, deseurile sunt pastrate in depozite temporare, aflate in majoritatea cazurilor langa centralele de la care provin. Deseurile nu vor putea fi insa tinute aici decat cateva decenii, obiectivul fiind acela de a gasi un loc “care sa ofere cel mai ridicat nivel de siguranta si de securitate pentru o perioada de 1 milion de ani”, potrivit ministrului german al economiei si energiei.

Depozitul permanent va trebui amenajat la o adancime de cel putin 1 kilometru in pamant, intr-o regiune stabila din punct de vedere geologic, fara ape subterane si fara roci foarte poroase.

Cercetatorii germani spera sa identifice anul viitor o solutie de depozitare care sa indeplineasca aceste conditii. Misiunea va fi incheiata de generatiile viitoare, depozitul urmand sa fie sigilat undeva intre anii 2130 si 2170.

Intre timp, expertii in comunicare se gandesc cum sa le transmita celor care vor descoperi aceste depozite peste mii de ani, cand limbajul va fi unul diferit, ca nu este cazul sa fie curiosi in legatura cu ele.

Marea provocare ramane insa rezistenta oamenilor in fata propunerii de a accepta o groapa de gunoi nuclear in vecinatatea lor. Un astfel de depozit subteran a fost propus in 1977 in apropiere de localitatea Gorleben din Saxonia Inferioara, insa localnicii s-au opus cu toate fortele, obligand autoritatile germane sa reia de la zero cautarile.

Exista in intreaga lume mai mult de 400 de centrale nucleare si multe dintre ele sunt pe cale sa-si depaseasca durata de viata, chestiunea stocarii deseurilor nucleare devenind una stringenta, mai spun jurnalistii CNN. Romania este una dintre cele 13 tari ale Uniunii Europene care detin centrale nucleare.

Foto: Paul J Everett / Flickr

C.S.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *