Fostul ministru al Justitiei Ana Birchall a votat, duminica, in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, afirmand ca “Romania trebuie sa redevina o tara normala” si astfel a sugerat ca l-a ales pe Klaus Iohannis, al carui slogan este “Impreuna pentru Romania Normala”.

“Am votat astazi cu speranta ca, in urmatorii cinci ani, cel putin, valoarea, profesionalismul, cinstea, buna credinta si bunul simt vor intari Romania pe drumul ei pro-european si pro-atlantic. Romania trebuie sa redevina o tara normala, o tara pentru care fiecare cetatean conteaza.

In votul de astazi sta puterea fiecaruia dintre noi de a contribui la reconstructia tarii noastre pe o baza a valorilor europene si translatlantice. Am votat pentru romani si Romania meritocratiei, a profesionalismului, a respectului fata de lege si domnia legii!”, a scris Birchall pe contul ei de Facebook, unde a publicat si cateva fotografii cu ea in sectia de votare.

Fostul ministru i-a indemnat pe alegatori sa iasa la vot si sa puna stampila “acolo unde le dicteaza constiinta”.

“Si votul dumneavoastra conteaza si, de aceea, va indemn sa nu-l irositi, ci sa mergeti la urne si sa sa puneti stampila acolo unde va dicteaza constiinta. Cu totii, vrem sa ne fie bine la noi in tara, dar pentru aceasta este nevoie ca Romania sa redevina un loc unde sa se traiasca usor, frumos si bine”, se mai arata in postarea din mediul online.

Totodata, Birchall a mai afirmat ca a votat “si cu gandul la milioanele de romani care, dintr-un motiv sau altul, sunt departe de tara lor”.

“Votul de astazi este intr-un fel un vot si pentru ei, un vot care poate insemna inca un pas, unul mare si foarte important, in demersul de a le crea premisele pentru a reveni acasa. Pentru ca, pentru fiecare roman, Romania inseamna ACASA.

Mergeti la vot pentru a readuce normalitatea in societate si pentru a ne recastiga respectul ca tara! Viitorul Romaniei depinde de fiecare dintre noi!”, potrivit sursei citate.

Mentionam, in context, ca programul prezidential al lui Klaus Iohannis se numeste “Impreuna pentru Romania Normala”.

Cele 12 puncte ale programului presedintelui Klaus Iohannis, “Impreuna pentru Romania Normala”

De precizat este si faptul ca Ana Birchall este intr-un razboi al declaratiilor cu Viorica Dancila, candidatul PSD la presedintia Romaniei, dupa ce fostul ministru a fost exclus din partid.

Vezi si:

Romanii isi aleg duminica presedintele pentru urmatorii 5 ani, turul doi al acestui scrutin prezidential fiind disputat intre candidatul PNL Klaus Iohannis si cel al PSD, Viorica Dancila.

Vezi aici LIVE cum se desfasoara votul in tara

Iata si desfasurarea ultimei zile de vot pentru alegerile prezidentiale in strainatate.

Citeste si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *