Dirijorul roman Cristian Macelaru a fost numit pentru a-i succeda in 2021 francezului Emmanuel Krivine in fruntea Orchestrei Nationale a Frantei (ONF), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri simfonice din tara.

In varsta de 39 de ani, Cristian Macelaru a devenit cunoscut la nivel international in 2012, atunci cand l-a inlocuit pe Pierre Boulez in fruntea Orchestrei Simfonice din Chicago, relateaza marti AFP.

In prezent director muzical al Orchestrei Radiodifuziunii din Koln (WDR), el a dirijat mai multe concerte in Europa, precum si Orchestra Nationala a Frantei pentru prima data in 2018.

Una dintre cele doua orchestre ale Radio France (impreuna cu Orchestra Filarmonica), ONF, fondata in 1934, este prima orchestra simfonica permanent creata in Franta.

Numit pentru o perioada de patru ani, Cristian Macelaru, nascut in Timisoara, cel mai mic dintre zece frati, ii va succeda lui Emmanuel Krivine, in varsta de 72 de ani, primul director muzical francez care a ocupat aceasta functie dupa Jean Martinon in 1973.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *