Sony Interactive Entertainment a anunţat că seria de show-uri State of Play, ce a debutat la finele lunii martie a acestui an, va continua săptămâna aceasta cu un nou episod. Cel de-al treilea episod State of Play urmează să fie transmis mâine, 24 septembrie 2019, cu începere de la 23:00 (ora României) şi va putea fi urmărit în direct, pe lângă toate canalele oficiale ale celor de la Sony, şi aici, pe Go4games.

Cei de la Sony promit, de această dată, un episod ce va dura în jur de 20 de minute, cu o prezentare nouă. Vom avea parte de noutăţi importante, dezvăluirea unor jocuri noi, conţinut nou de la studiourile interne PlayStation Worldwide Studios, dar şi mai multe update-uri referitoare la titlurile deja anunţate. Ca menţiune finală, Sony ne avertizează să nu ne facem iluzii referitoare la eventualele anunţuri legate de viitoarea generaţie de console PlayStation: acestea nu vor fi incluse în acest episod State of Play.

Ce vom primi însă sigur sunt mult aşteptatele noutăţi legate de The Last of Us Part II, noul joc al studioului Naughty Dog şi, probabil, cel mai asteptat titlu exclusiv pentru PlayStation 4. Confirmarea în acest sens a venit chiar de la Neil Druckmann, vicepreşedinte al Naughty Dog şi regizor al jocului. Zvonurile indică că vom primi chiar data de lansare pentru The Last of Us Part II, aceasta urmând să fie programată pentru luna februarie 2020.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *